Despre noi si despre altii

Focus!

– Mi s-a făcut dor de tine, hai să ne vedem la o cafea – suna invitația din partea celui care parcă nu mă văzuse de săptămâna trecută. Totuși trecuse .. nici nu mai știu cât timp a trecut de fapt și adevăru-i că nu mai are relevanță.

Nu mai contează nici care a plecat primul. N-are rost să încercăm să ne amintim cine a mai rămas, la fel cum nu are nicio importanță acum cine și-ar mai dori să fie acolo. Azi nu suntem apropiați și poate-i puțin prea mult să ne purtăm ca și cum am mai ști lucruri reale unul despre celălalt. Ne salutăm civilizat când ne vedem pe stradă; punem eterna întrebare ”Ce mai faci?”; fiecare răspunde ”bine” ; se lasă tăcerea și apoi ne luăm rămas bu.

Vezi? Din cauza asta m-a surprins invitația. Știm amândoi unul despre celălalt că suntem bine; de ce ar fi nevoie de mai mult? Viețile noastre au luat-o pe cărări paralele cu mult timp în urmă așa că nu merită să depunem niciun efort să le mai intersectăm de-acum. Trebuia să ne concentrăm fiecare să dăm ce-i mai bun pentru ca drumul nostru să fie unul frumos. Tocmai de accea ți-am răspuns la fel de simplu și degajat cum m-ai întrebat:

  • Concentrează-te pe ce e important acum! Mulțumesc, nu vin.

Ratty Hair And Less Clothes

 

Despre noi si despre altii

Ce n-aveam când aveam totul

”Recent m-am mutat în noua mea reședință” – așa își începea Ana povestea. ”E situată în zona centrală, chiar lângă parc, iar de la etajul la care stau se văd superb lacul și întregul oraș. Bineînțeles că are mai multe camere decât precedenta și că am rezervat trei locuri de parcare: două pentru mașinile personale și unul pentru vizitatori – dacă va fi cazul.”

Ana e femeia de succes care are totul: o carieră impresionantă, deține companii cu cifre de afaceri amețitoare și are un parcurs notoriu în lumea acestora, este inteligentă, extrem de frumoasă și are o relație cu un bărbat pe măsură. Ana – părea un nume comun, dar de fapt era un nume ușor de ținut minte. Și ea, o femeie greu de uitat.

”Nu m-am uitat niciodată în urmă. Acum recunosc că de cele mai multe ori nu priveam înapoi nici când trebuia să reflectez la ce am de învățat. Îmi luam lecția din mers și continuam. Așa am ajuns să am totul. Când zic tot, mă refer la absolut orice îți poți imagina: locuință, mașini, vacanțe, afaceri, petreceri – mă învârteam în lumea bună – sau cel puțin așa consideram atunci.

Toate până într-o zi care părea ca orice alta. M-am trezit la 8:00 și m-am uitat în calendar – aveam o mulțime de întâlniri programare în ziua respectivă. Am deschis feed-ul unei rețele de socializare unde eram activă și în loc să postez ceva, cum făceam de obicei, am ales să mă uit ce este acolo. Binețeles că am găsit fotografii. Unele erau similare cu ale mele: vacanțe, petreceri, mașini. Erau în schimb și câteva diferite – portrete de familie; unele cu poze cu copii jucându-se. Oameni simpli care au cucerit un deal sau un vârf de munte… N-am putut să mai particip la nicio întâlnire în acea zi. Nici în acea lună. Nici în acel an.

Aunci când aveam totul îmi lipsea liniștea unui cămin, iar acela trebuia construit cu adevărata eu. Ori omul din mine trebuia să se descopere pentru a ajunge la acea liniște după care tânjeam.”

Being in the mountains

Despre noi si despre altii

Perfect compuși

Vrem vieți perfecte. Femei perfecte. Clipe perfecte cu bărbatul din viața noastră. Prietenii perfecte. Călătorii perfecte … ați prins ideea. Și până la urmă de ce n-am vrea dacă online-ul, unde se desfășoară o parte din viața noastră, zugrăvește totul ca fiind perfect?

Și cum rareori socoteala de acasă se pupă cu cea din târg, ajungem să fim dezamăgiți pentru că aparent viața noastră nu ține ritmul acestei perfecțiuni la care tindem. Parcă tot timpul mai lipsește ceva. Parcă mai e nevoie de ceva pentru a ajunge acolo, la ideal.

Never Stop Dancing . No matter how hard it rains . Never forget to kick up your feet cause we are blessed to feel the downpour.

Vestea bună-i că totul ține de perspectiva noastră și că merită să dăm timpului timp pentru a ne arăta ce contează cu adevărat. Să ne bucurăm de propria călătorie așa cum e ea și să-i apreciem imperfecțiunile. Să găsim momente perfecte lângă oameni la fel de imperfecți ca noi. TȘi să tindem, în final, spre a fi perfect compuși.

Despre noi si despre altii

Azi e ziua ta

Din același jurnal de pe bancă

"White? White?!" Rachel shrieked a bit. "I said red roses! Not white!" "S-sorry your Majesty.." The royal guard  stuttered a bit. "W-We accidentally planted the white roses a-and-" he got cut off. "Don't give me excuses," She snaps. "These roses better be red. Tomorrow." She ordered. "But y-your highness. W-We can't just turn the roses red overnight, they will have to be-" "I said they BETTER be RED, TOMORROW." She barked. "Or it is OFF WITH YOUR HEAD." His eyes widened, "Y-Yes your H-Highne...”Azi e ziua ta. Obișnuiam să-ți aduc un buchet de trandafiri albi în dimineața asta și o cutie cu bomboanele tale preferate. Recunosc că aveam o alarmă în telefon care mă atenționa cu o zi înainte că trebuie să fac comanda la florărie. Nu vroiam să uit pentru nimic  să-ți fac acest mic cadou, pentru că mă recompensai cu cel mai frumos zâmbet din lume.

A sunat și ieri alarma și a fost pentru prima dată când n-am mai dat telefonul acela la florărie. Mă cunoștea și doamna de acolo – oare s-o fi gândit că am apelat la alt artist floral pentru acest eveniment? Ne plăcea să petrecem ziua asta în doi, să fim cât mai ascunși de ochii tutror. Ziua de azi a fost diferită – plină de oameni și niciunul din ei nu erai tu. M-am întrebat în fiecare clipă de răgaz cum îți petreci ziua anul acesta. Știam că are cine să-ți ofere flori. Știam că ești fericită lângă cineva care îți dedică timp în fiecare zi, nu doar azi – de ziua ta. Și mai știam că n-am știut să apreciez ce-am avut, ca prostu…

Azi e ziua ta. Obișnuiam să îți aduc un buchet de trandafiri albi …”

Călătorii · De prin viață adunate

Față în față

Asociem parcurile de distracții ca fiind potrivite pentru copii, sau cel mult pentru adolescenții care trebuie să facă ceva cu energia lor. Recunosc că eram cât pe ce să fiu infectată de acest virus. Asta până am ajuns la Disneyland și am văzut oameni de toate vârstele acolo; m-am relaxat instant și am lăsat prejudecățile în afara porților parcului. Însă nu despre Disneyland vreau să vă povestesc.

Mai 2017, luni. Un alt parc de distracții – genul de loc unde nu mergi singur. N-a fost și cazul meu de această dată; unele călătorii le faci de unul singur. La fel e și cu unele întâlniri.

Mi-e frică de înălțime și de apă cam de când mă știu. Asta nu înseamnă că nu îmi împing limitele de fiecare dată când am ocazia. Ce am oservat e că, cu cât adunăm mai multe experiențe (sau ani), cu atât ne dăm mai multe filme înainte de orice lucru care implică să facem ceva de care ne e frică.

Un carusel înalt de 80m (cam cât o clădire de 25 de etaje), care te învărte cu 70km/h – unul dintre cele mai înalte din lume. Între mine și el era frica. Stăteam față în față. Gândurile ți se învârt cu viteză imensă în acele momente. La final e vorba de alegeri; nu mai ținea de nevoia de adrenalină, de teribilism sau de o simplă distracție – era vorba de a fi mai puternic decât frica. Printre toate ideile care se luptau pentru a obține monopol pe ce urma să fac, una a ieșit învingătoare: ”Totul e doar în mintea ta. Poți face asta. Privește frica în ochi și va dispărea.”

Așa că am făcut-o și pe asta și priveliștea a fost de nedescris!

carusel_t.jpg

Despre noi si despre altii

Confesiune – Orice ca să mă vezi

umbra
Artifact uprising

Întâi am făcut orice ca să te uit – promit că m-am străduit, așa cum am știut mai bine.

Apoi am început să deslușesc puțin misterele sufletului; nu spun că le cunosc pe toate, dar recunosc și accept că e parte integrată din mine. Am înțeles că ești și tu acolo. Ce n-am înțeles a fost că am început să fac orice ca să mă vezi.

Crezi că zecile de poze de pe canalele de socializare erau pentru mine? Crezi ca sutele de versuri sau melodii distribuite erau menite să mă încălzească cu ceva? Sau crezi că toate acestea, împreună cu viața perfectă pe care o afișam, erau pentru miile de prieteni virtuali? Sigur, vei spune că-s un om superficial și acum nici n-am să încerc să te contrazic. Totuși, dincolo de toate acestea, se ascundea o dorință nespusă de a-ți spune atâtea …

După cum vezi, am ajuns să fac orice ca să mă vezi – acum, dacă mi-a ieșit sau nu, aici răspunde tu. Spune-mi dacă mi-ai văzut vreodată chipul, sau măcar umbra!

 

 

Scrisori catre cunoscuti si nestiuti

Scrisoare către 2016

Cluj-Napoca, Budapesta, Malmo, Copenhaga, Satu Mare, Paris, Londra, București, Paralia, Alba Iulia, Barcelona, Gijon, Dublin, Satu Mare din nou.

Așa aș putea rezuma pe scurt anul care a trecut. Dacă ar fi să-l detaliez, mi-ar lua puțin până să mă hotorăsc cu ce poveste să încep – fiecare a avut farmecul ei și mi-a dat amintirile și lecțiile de care aveam nevoie la momentul respectiv.

Cu gândul la un 2017 minunat, nu uit că 2016 mi-a oferit:

  • pierderi; probleme și soluții
  • răspunsuri la întrebări ce le puneam în urmă cu ani de zile
  • sfârșituri și începuturi
  • aventuri; vise și oportunități de a munci pentru a le da viață
  • oameni ce au plecat și oameni care au prins rădăcini în viața mea

Pe scurt, mă simt datoare să spun mulțumesc unui an minunat, precum și vouă tuturor care l-ați făcut să fie astfel!

P.S. Să avem cu toții un an inspirat!

No automatic alt text available.
Amintire dintr-un aeroport.