Despre noi si despre altii

Cea mai frumoasă carte din lume

Recunosc că m-a atras titlul când am cumpărat această carte (Cea mai frumoasă carte din lume – Eric-Emmanuel Schmitt). Și pentru că am luat-o la pachet cu o alta care era pe ”to read list”, pe aceasta am pus-o pe raft și a stat acolo un timp. Recent, când a venit momentul să-mi fac bagajul pentru a pleca la o conferință, am luat-o cu mine. Am deschis-o în aeroport și m-a prins de la prima pagină.

Am descoperit acolo 8 povești (îmi place la nebunie cifra 8!). Oricât de fictive ar părea acestea, în momentul în care le citești te simți mai ancorat în realitate ca niciodată. Realitatea ta. A mamei tale. A bunicii tale. A femeilor pe care le admiri. Relitatea uneor vieți – zbuciumate, fericite, frivole, triste, bogate, sărace, demne -.

Suntem cărți, suntem filme, suntem poezie – la final de zi, bărbați sau femei, suntem povești. Și tot poveștile sunt cele care ne inspiră să ne construim porpria poveste în continuare – cu zbucium, cu fericire, cu frivolitate, cu tristețe, cu bogăție, cu sărăcie și cu deminitate!

P.S. Am vrut să dau amanunte despre carte (spoilers), dar nu m-am îndurat – frumusețea ei merită descoperită în întregime!

Călătorii · De prin viață adunate

Față în față

Asociem parcurile de distracții ca fiind potrivite pentru copii, sau cel mult pentru adolescenții care trebuie să facă ceva cu energia lor. Recunosc că eram cât pe ce să fiu infectată de acest virus. Asta până am ajuns la Disneyland și am văzut oameni de toate vârstele acolo; m-am relaxat instant și am lăsat prejudecățile în afara porților parcului. Însă nu despre Disneyland vreau să vă povestesc.

Mai 2017, luni. Un alt parc de distracții – genul de loc unde nu mergi singur. N-a fost și cazul meu de această dată; unele călătorii le faci de unul singur. La fel e și cu unele întâlniri.

Mi-e frică de înălțime și de apă cam de când mă știu. Asta nu înseamnă că nu îmi împing limitele de fiecare dată când am ocazia. Ce am oservat e că, cu cât adunăm mai multe experiențe (sau ani), cu atât ne dăm mai multe filme înainte de orice lucru care implică să facem ceva de care ne e frică.

Un carusel înalt de 80m (cam cât o clădire de 25 de etaje), care te învărte cu 70km/h – unul dintre cele mai înalte din lume. Între mine și el era frica. Stăteam față în față. Gândurile ți se învârt cu viteză imensă în acele momente. La final e vorba de alegeri; nu mai ținea de nevoia de adrenalină, de teribilism sau de o simplă distracție – era vorba de a fi mai puternic decât frica. Printre toate ideile care se luptau pentru a obține monopol pe ce urma să fac, una a ieșit învingătoare: ”Totul e doar în mintea ta. Poți face asta. Privește frica în ochi și va dispărea.”

Așa că am făcut-o și pe asta și priveliștea a fost de nedescris!

carusel_t.jpg

Despre noi si despre altii

Confesiune – Orice ca să mă vezi

umbra
Artifact uprising

Întâi am făcut orice ca să te uit – promit că m-am străduit, așa cum am știut mai bine.

Apoi am început să deslușesc puțin misterele sufletului; nu spun că le cunosc pe toate, dar recunosc și accept că e parte integrată din mine. Am înțeles că ești și tu acolo. Ce n-am înțeles a fost că am început să fac orice ca să mă vezi.

Crezi că zecile de poze de pe canalele de socializare erau pentru mine? Crezi ca sutele de versuri sau melodii distribuite erau menite să mă încălzească cu ceva? Sau crezi că toate acestea, împreună cu viața perfectă pe care o afișam, erau pentru miile de prieteni virtuali? Sigur, vei spune că-s un om superficial și acum nici n-am să încerc să te contrazic. Totuși, dincolo de toate acestea, se ascundea o dorință nespusă de a-ți spune atâtea …

După cum vezi, am ajuns să fac orice ca să mă vezi – acum, dacă mi-a ieșit sau nu, aici răspunde tu. Spune-mi dacă mi-ai văzut vreodată chipul, sau măcar umbra!

 

 

Scrisori catre cunoscuti si nestiuti

Scrisoare către 2016

Cluj-Napoca, Budapesta, Malmo, Copenhaga, Satu Mare, Paris, Londra, București, Paralia, Alba Iulia, Barcelona, Gijon, Dublin, Satu Mare din nou.

Așa aș putea rezuma pe scurt anul care a trecut. Dacă ar fi să-l detaliez, mi-ar lua puțin până să mă hotorăsc cu ce poveste să încep – fiecare a avut farmecul ei și mi-a dat amintirile și lecțiile de care aveam nevoie la momentul respectiv.

Cu gândul la un 2017 minunat, nu uit că 2016 mi-a oferit:

  • pierderi; probleme și soluții
  • răspunsuri la întrebări ce le puneam în urmă cu ani de zile
  • sfârșituri și începuturi
  • aventuri; vise și oportunități de a munci pentru a le da viață
  • oameni ce au plecat și oameni care au prins rădăcini în viața mea

Pe scurt, mă simt datoare să spun mulțumesc unui an minunat, precum și vouă tuturor care l-ați făcut să fie astfel!

P.S. Să avem cu toții un an inspirat!

No automatic alt text available.
Amintire dintr-un aeroport.
Despre noi si despre altii

Orice ca să te uit!

Cheers!: Te aveam în minte încontinuu; doar pe tine. Întreaga zi. Și noapte. Erai tot timpul acolo, așa că într-o marți mi-am luat inima în dinți și am spus că te voi uita. Ba mai mult, aveam să fac orice ca să te scot din gândurile mele! Nu era loc de amânări în toată povestea asta; nu aveam de gînd să te uit începând din weekend sau de luni, ci de acum!

Știi că sunt o persoană determinată așa că m-am pus pe treabă; în fond vorbim despre ceva serios – trebuia să fac orice ca să te uit:

  • Ieșit în oraș cu prietenii
  • Închinat pahar dupa pahar în cinstea libertății și a unei minți eliberate de tine
  • Muncă, muncă și iar muncă – concentrare pe carieră
  • Cărți. Filme. Seriale. Muzică. Seriale. Seriale. Repeat.
  • Citit toate articolele cu tema: ”Cum să uiți …” 

Iar când ajungeam la finalul listei, tot ce trebuia să fac era să o iau de la capăt. Părea o rețetă de succes, dar să fim serioși … Cum de mi-a luat atât de mult timp să înțeleg că de fapt nu locuiai în mintea mea, ci în sufletul meu? Iar de acolo oamenii nu pleacă nicicând. Poate doar ajung în colțuri pe care alegem cu timpul să le vizităm mai rar, dar ei nu pleacă nicăieri – odată ajunși în suflet rămân acolo pentru totdeauna.

Despre noi si despre altii

În lumea lui așa-i mai bine

 :
Copyright: akachristiannaa.tumblr.com

Suntem mulți cei care ne-am născut și am fost crescuți sub premisa: ”așa-i mai bine pentru toată lumea”. Și nu mă refer aici la câțiva, ci la generații întregi care au format la rândul lor alte generații.

 

În lumea lui așa-i mai bine, fiecare e mulțumit cu ce are, iar nefericirea proprie se datoreaza sorții ce nu poate fi schimbată. Dacă îndrăznești să pui întrebări sau să spui pe față că nu există semnul egal între binele lumii și binele tău, atunci ești catalogat ca: răzvrătit, tupeist sau pur și simplu un om rău, care tot ce vrea e să strice un ecosistem atât de bine pus la punct: cel al binelui.

Cu cât citești mai mult, cu cât mergi mai departe și bați lumea asta în lung și în lat, vei învâța să pui mai multe întrebări, vei lua singur deiczii și vei învăța să ți le asumi. Vei face greșeli – vor fi și astea tot ale tale; parte din tine, dalta ce te sculptează încontinuu. Dar asta înseamnă în același timp că nu vei mai rămâne pasiv și nu vei mai accepta să faci parte dintr-o majoritate din care nu simți că aparții. Vei fi omul care spune ce gândește și ce simte. Vei fi unul din ce care rup lanțul trofic al binelui. Și în final vei fi expulzat din lumea lui așa-i mai bine …

Amintește-ți atunci tot ce ai învâțat de-a lungul călătoriei tale: cât de departe ai mers, cum ți-ai croit drumul și cum ai ales binele ce ți se potrivește.

Despre noi si despre altii

Tăcere

tener-cultura: paisajes urbanos de kai ziehl:

Dintr-un jurnal abandonat pe o bancă în parc.

”Puteai alege să fii orice, dar ai ales să fii tăcere.

Am încercat să uit. Crede-mă te rog că m-am străduit în fiecare zi. Dar apoi, când era liniștea mai mare – și inevitabil era liniște, îți auzeam vocea. La început era intensă, apoi se estompa de fiecare dată puțin câte puțin. Era bine – trecea timpul și imi rămânea în minte doar imaginea ta; nu-ți mai auzeam râsetul și asta îmi demonstra că sunt pe drumul cel bun – începeam să te uit.

Mi-am zis apoi că imaginea ta pot s-o înlocuiesc ușor cu altele: alte amintiri, alte femei – altele pe surt, înțelegi tu. Doar că oricât alergam, oricât vorbeam, oricât încercam, oricât … tot ce ajungea să fie între mine și acele altele erau tăceri. Tăcerile astea erau goluri care cereau să fie umplute instant cu ceva. Și fără să-mi ceară cineva voie, acele tăceri erau umplute de amintirea momentelor ce-au generat toate sclipirile din ochii tăi.

Sper că înțelegi că puteai alege să fii orice. Și totuși ai ales să fii tăcere.”