Călătorii

Maramureș plai cu flori, mândru ești în sărbători!

Am fost recent prin nordul țării, acolo unde se agață harta în cui. N-a fost prima dată, recunosc – fiind de loc din Satu Mare, ajungeam din când în când prin diversele localități din Maramureș. Totuși, parcă nu pot să mă satur de locurile astea.

Duminica dimineața am pornit la drum (din nou, din Satu Mare, căci eram în vizită la părinții mei). Prima oprire a fost în Berința, la Mănăstirea Sfântul Andrei. Aceasta se observă încă de la drumul principal, însă deviezi puțin ca să ajungi la ea. Lăcașul de cult e situati pe un deal; liniștea domnește în jur și parcă nu poate fi tulburată de nimic. Am stat la liturghie acolo, iar apoi am continuat itinerarul.

Târgu Lăpuș a fost următoarea destinație, iar în Țara Lăpușului am poposit la Rohia (Mănăstirea Sfânta Ana). Acolo nu mai fusesem de câțiva ani și am fost surprinsă de cât de mult se schimbaseră lucrurile – se înalță un centru cultural imens – Nicolae Steinhardt (aveam să aflu mai târziu că mănăstirea găzduiește în prezent peste 40 000 de cărți și manuscrise). Liniștea-i la ea acasă și aici, deși sunt multe persoane prin preajmă (călugări, vizitatori).

Ne-a îndreptat apoi spre Borșa, unde aveam să stăm pe durata escapadei noastre. Ca să ajungem acolo, ne-am oprit și prin Moisei (de vis și aici, e tot ce pot spune). În Borșa am fost cazați la o cabană, aproape de intrarea în Parcul Natural Muții Rodnei – era frumos să te trezești și să ai Pietrosul Rodnei la o aruncătură de băț. În plus, e uimitor cum Borșa e amplasată într-o vale, între două parcuri naturale (Rodnei și Maramureșului).

Ziua următoare am dedicat-o pentru a descoperi Borșa. Am urcat cu telescaunul, cu gândul să coborâm pe jos. Zis și făcut. Eu una m-am grăbit să cobor cel puțin până la Cascada Cailor, căci sus era frig (chiar și în mijlocul lui august). Cascada-i frumoasă și are o legendă interesantă (puțin tristă, dar legendele sunt legende și nu se contestă). Am continuat apoi cobărârea prin pădure – să ne fi luat aproximativ o oră (atenție – dacă e să urcați pe jos, calculați mai mult pentru că diferența de nivel e mare). Ziua s-a scurs repede (pentru mine cel puțin, căci din cauza unei accidentări la picior, am ratat drumeția la Mănăstirea Pietroasa).

În ziua următoare am pornit dis de dimineață spre Bârsana (pentru a evita aglomerația). Aceasta e deja faimoasă pentru cladirile sale pitorești din lemn, cu arhitectura specifică Maramureșului însă nu pot să nu recomand locul, atât de frumos și de bine îngrijit. Și cam asta a fost – ne-am oprit prin Sighet să mâncăm și pe drumul de întoarcere deja ne gândeam ce altceva am mai vrea să vizităm prin Maramureș!

Mai jos, câteva imagini

 

Despre noi si despre altii

Focus!

– Mi s-a făcut dor de tine, hai să ne vedem la o cafea – suna invitația din partea celui care parcă nu mă văzuse de săptămâna trecută. Totuși trecuse .. nici nu mai știu cât timp a trecut de fapt și adevăru-i că nu mai are relevanță.

Nu mai contează nici care a plecat primul. N-are rost să încercăm să ne amintim cine a mai rămas, la fel cum nu are nicio importanță acum cine și-ar mai dori să fie acolo. Azi nu suntem apropiați și poate-i puțin prea mult să ne purtăm ca și cum am mai ști lucruri reale unul despre celălalt. Ne salutăm civilizat când ne vedem pe stradă; punem eterna întrebare ”Ce mai faci?”; fiecare răspunde ”bine” ; se lasă tăcerea și apoi ne luăm rămas bu.

Vezi? Din cauza asta m-a surprins invitația. Știm amândoi unul despre celălalt că suntem bine; de ce ar fi nevoie de mai mult? Viețile noastre au luat-o pe cărări paralele cu mult timp în urmă așa că nu merită să depunem niciun efort să le mai intersectăm de-acum. Trebuia să ne concentrăm fiecare să dăm ce-i mai bun pentru ca drumul nostru să fie unul frumos. Tocmai de accea ți-am răspuns la fel de simplu și degajat cum m-ai întrebat:

  • Concentrează-te pe ce e important acum! Mulțumesc, nu vin.

Ratty Hair And Less Clothes

 

Despre noi si despre altii

Ce n-aveam când aveam totul

”Recent m-am mutat în noua mea reședință” – așa își începea Ana povestea. ”E situată în zona centrală, chiar lângă parc, iar de la etajul la care stau se văd superb lacul și întregul oraș. Bineînțeles că are mai multe camere decât precedenta și că am rezervat trei locuri de parcare: două pentru mașinile personale și unul pentru vizitatori – dacă va fi cazul.”

Ana e femeia de succes care are totul: o carieră impresionantă, deține companii cu cifre de afaceri amețitoare și are un parcurs notoriu în lumea acestora, este inteligentă, extrem de frumoasă și are o relație cu un bărbat pe măsură. Ana – părea un nume comun, dar de fapt era un nume ușor de ținut minte. Și ea, o femeie greu de uitat.

”Nu m-am uitat niciodată în urmă. Acum recunosc că de cele mai multe ori nu priveam înapoi nici când trebuia să reflectez la ce am de învățat. Îmi luam lecția din mers și continuam. Așa am ajuns să am totul. Când zic tot, mă refer la absolut orice îți poți imagina: locuință, mașini, vacanțe, afaceri, petreceri – mă învârteam în lumea bună – sau cel puțin așa consideram atunci.

Toate până într-o zi care părea ca orice alta. M-am trezit la 8:00 și m-am uitat în calendar – aveam o mulțime de întâlniri programare în ziua respectivă. Am deschis feed-ul unei rețele de socializare unde eram activă și în loc să postez ceva, cum făceam de obicei, am ales să mă uit ce este acolo. Binețeles că am găsit fotografii. Unele erau similare cu ale mele: vacanțe, petreceri, mașini. Erau în schimb și câteva diferite – portrete de familie; unele cu poze cu copii jucându-se. Oameni simpli care au cucerit un deal sau un vârf de munte… N-am putut să mai particip la nicio întâlnire în acea zi. Nici în acea lună. Nici în acel an.

Aunci când aveam totul îmi lipsea liniștea unui cămin, iar acela trebuia construit cu adevărata eu. Ori omul din mine trebuia să se descopere pentru a ajunge la acea liniște după care tânjeam.”

Being in the mountains

Despre noi si despre altii

Perfect compuși

Vrem vieți perfecte. Femei perfecte. Clipe perfecte cu bărbatul din viața noastră. Prietenii perfecte. Călătorii perfecte … ați prins ideea. Și până la urmă de ce n-am vrea dacă online-ul, unde se desfășoară o parte din viața noastră, zugrăvește totul ca fiind perfect?

Și cum rareori socoteala de acasă se pupă cu cea din târg, ajungem să fim dezamăgiți pentru că aparent viața noastră nu ține ritmul acestei perfecțiuni la care tindem. Parcă tot timpul mai lipsește ceva. Parcă mai e nevoie de ceva pentru a ajunge acolo, la ideal.

Never Stop Dancing . No matter how hard it rains . Never forget to kick up your feet cause we are blessed to feel the downpour.

Vestea bună-i că totul ține de perspectiva noastră și că merită să dăm timpului timp pentru a ne arăta ce contează cu adevărat. Să ne bucurăm de propria călătorie așa cum e ea și să-i apreciem imperfecțiunile. Să găsim momente perfecte lângă oameni la fel de imperfecți ca noi. TȘi să tindem, în final, spre a fi perfect compuși.

Despre noi si despre altii

Azi e ziua ta

Din același jurnal de pe bancă

"White? White?!" Rachel shrieked a bit. "I said red roses! Not white!" "S-sorry your Majesty.." The royal guard  stuttered a bit. "W-We accidentally planted the white roses a-and-" he got cut off. "Don't give me excuses," She snaps. "These roses better be red. Tomorrow." She ordered. "But y-your highness. W-We can't just turn the roses red overnight, they will have to be-" "I said they BETTER be RED, TOMORROW." She barked. "Or it is OFF WITH YOUR HEAD." His eyes widened, "Y-Yes your H-Highne...”Azi e ziua ta. Obișnuiam să-ți aduc un buchet de trandafiri albi în dimineața asta și o cutie cu bomboanele tale preferate. Recunosc că aveam o alarmă în telefon care mă atenționa cu o zi înainte că trebuie să fac comanda la florărie. Nu vroiam să uit pentru nimic  să-ți fac acest mic cadou, pentru că mă recompensai cu cel mai frumos zâmbet din lume.

A sunat și ieri alarma și a fost pentru prima dată când n-am mai dat telefonul acela la florărie. Mă cunoștea și doamna de acolo – oare s-o fi gândit că am apelat la alt artist floral pentru acest eveniment? Ne plăcea să petrecem ziua asta în doi, să fim cât mai ascunși de ochii tutror. Ziua de azi a fost diferită – plină de oameni și niciunul din ei nu erai tu. M-am întrebat în fiecare clipă de răgaz cum îți petreci ziua anul acesta. Știam că are cine să-ți ofere flori. Știam că ești fericită lângă cineva care îți dedică timp în fiecare zi, nu doar azi – de ziua ta. Și mai știam că n-am știut să apreciez ce-am avut, ca prostu…

Azi e ziua ta. Obișnuiam să îți aduc un buchet de trandafiri albi …”

Călătorii

Experiența Sandymount – Dublin

Cea mai faină experientă de pană acum din Dublin e legată de Sandymount beach! Da, trebuie să recunosc că arhitectura caselor de-a lungul plajei este extrem de primitoare, că m-au fascinat ușile colorate și faptul că fiecare clădire făcea parte din același peisaj. Insă tot natură m-a fermecat până la urmă …
Am ajuns pe plajă spre seară și mi-a fost dat să întâlnesc cea mai intinsă plajă pe care am văzut-o vreodată. Îmi era dor de mare, așa am hotărât să străbat plajă de-a latul. Pe jos erau scoici și alge, iar nisipul era așezat la fel ca cel de pe fundul mării.
Am ajuns după căteva sute de metri la apă și am stat să urmăresc zarea …. Nu m-am mișcat deloc în timp de contemplam orizontul, curioasă de ceea ce se află în jur. În câteva minute mi-am dat seamă că marea e mult mai aproape de mine acum. M-am întors instant în timp la o lecție de geografie despre maree. Așa se explicau deci vegetația de pe plajă și formele de pe ea.
Am revenit într-o altă dimineată în același loc, doar că plajă mea dispăruse aproape complet, odată cu noaptea și cu fluxul.

Mi-am reamintit atunci cât de unic este fiecare moment pe care-l trăim!

Mai jos, câteva poze:

 

Evenimente

Festivalul turcesc – Cluj

În weekendul care tocmai a trecut clujenii au putut să guste puțin din spiritul turcesc; pe lângă dansuri și muzica tradiționale, gastronomia turcească a fost ca la el acasă. S-a stat inclusiv la coadă pentru bucate; cel mai mult pentru baklava și pentru plăcintele cu brânză (gozleme). Nu a lipsit nici shish kebab-ul (decât cel de miel care cel puțin în Istanbul predomină, comparativ cu cel făcut din pui sau vită) și nici ceaiul și paharele specific turcești în care se servește acesta. În plus, majoritatea celor care pregăteau mâncarea erau îmbrăcați tradițional, ceea ce a dat o notă aparte întregului eveniment.

Altfel zis, am putut să prindem puțin gustul Turciei (și asta nu doar la figurat!). Mai jos găsiți câteva imagini, mergând pe principiul: a fost pe bune!