Despre noi si despre altii

Vreau să fim împreună, dar în viitor

Se spune că ”mâine” e acel loc mistic unde e stocată 99% din productivitatea planetei și a întregii omeniri (de care ne plângem mai mereu că nu există). Amânăm lucrurile, că doar ”mâine” o să fim mai pregătiți, mai înțelepți, mai buni și o să avem mai mult timp pentru a face acel lucru de care fugim azi. În acest context, le spuneam participanților de la un training de time management să ”mănânce broasca întâi” (engl. eat the frog first)  în special când venea vorba de a-și prioritiza activitățile.

Dar ce ne facem dacă întâmpinăm aceeași situație când vine vorba de sentimente? Hai, recunoaște – ți s-a spus și ție că ești persoana perfectă, că dacă ar fi să aleagă omul cu care să-și împartă viața sau cu care să-și întemeieze o familie, te-ar alege pe tine. Dar toate astea.. în viitor, bineînțeles! Acum nu e pregătit, are alte priorități, o altfel de viață de trăit – nu ți-o spune pe șleau, dar tu nu faci parte din ea, ”nu acum”!  Ce nu știe e că nici n-o să faci – pentru că în timp ce omul care era o prioritate pentru tine, același pentru care tu erai o opțiune viitoare, a ajuns doar o cunoștință din trecut, nicidecum o posibilitate pentru viitor.

classy woman hat

Anunțuri

Un gând despre „Vreau să fim împreună, dar în viitor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s