Scrisori catre cunoscuti si nestiuti

Scrisoare către 2013

La începutul lui 2013 îmi luam rămas bun de la anul precedent, rupeam filele nescrise ale lui și împreunându-le cu cele ale noului an îmi propuneam să le umplu. Le-am cărat pe toate după mine timp de 365 de zile.  Acum a sosit momentul să spun mulțumesc 2013 pentru tot ce mi-ai oferit și tuturor celor care ați făcut parte din el pentru că a fost cu adevărat un an extraordinar.

A fost un an al călătoriilor: am făcut mii de kilometri prin Europa, însă sufletul meu a străbătut lumea întreagă și a rămas o parte din el, mai mică sau mai mare,  în fiecare om pe care l-am întâlnit. Mi-au fost dați și mi-au fost luați astfel oameni care să mă iubească și/sau pe care să-i iubesc – m-am dăruit complet lor, atât și așa cum am putut, oferindu-mi prietenia, sinceritatea și respectul.

Am câștigat și am pierdut bătălii de zi cu zi – unele le-am purtat cu mine, altele cu cei din jur sau cu împrejurările create, însă indiferent de rezultat, la sfârșitul lor eram mai puternică. Am învățat astfel că nici victoriile și nici eșecurile nu sunt situații fără ieșire sau fără precedent: au mai fost și vor mai fi.  Din exterior am fost văzută ca un om care avea totul – totuși, acest an mi-a arătat că la sfârșitul zilei tot ceea ce ai cu adevărat ești tu, în rest totul e variabil și se află sub semnul lui: ”depinde”.

2013 a fost anul în care:

  • am dansat din suflet și mi-am pus sufletul în dans,
  • evenimentele la care am muncit împreună cu echipe frumoase au fost rodnice,
  • am făcut multe lucruri pentru prima dată sau pentru a n-șpea oară,
  • sesiunile de training și cursurile la care am participat mi-au deschis noi orizonturi,
  • am fost în 4 țări pe care nu le mai vizitasem ,
  • mii de momente au fost transformate în amintiri de neuitat!

2013-1 2013-2 2013-32014? Te las să mă surprinzi!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s