Despre noi si despre altii

Jurnalul călătoriei spre inima ei [fragment]

M-am ars – cam asta-i concluzia! Și am făcut-o din toate punctele de vedere. Au fost peste 40 de grade azi  și niciun pic de umbră pe plaja pe care ne aflam, însă n-am simțit sorele la adevărata-i intensitate – se poate să fi fost și din cauza vântului. Abia când m-am schimbat pentru cină și am îmbrăcat o rochie albă am observat contrastul – pielea mea căpătase o nuanță de un roșu – bordeaux îngrijorător,

Am terminat repede de mâncat – mă simțeam obosită și tot ce-mi doream era să dorm. Mă pregateam de culcare când a bătut cineva la ușa camerei de hotel. Nu așteptam pe nimeni, dar m-am dus să deschid – în prag se afla omul cu cel mai frumos zâmbet din lume. Timid de această dată m-a întrebat:

– Deranjez?

– Nu, i-am răspuns cu toată sinceritatea din lume. El nu mă deranja deloc!

Ne-am continuat discuția ce am început-o în aceea zi pe plajă – nimicuri și lucruri de suprafață până la urmă, ca atunci când doi oameni încep să se cunoască; se descoperă unul altuia treptat si precaut de cele mai multe ori. Viață profesionala, călătorii, familie – cam astea au fost subiectele atinse, însă la un moment dat, în timp ce mă privea în ochi, m-a întrebat:

– Cine ești?

– La ce te referi?

– Știi tu, cine ești cu adevărat. Vreau să te cunosc dincolo de ceea ce mi-ai spus până acum despre tine.

Am rămas mai mult decât surprinsă, insă eram fericită să aflu că nu era un om de suprafață, așa că i-am răspuns la întrebare în următoarele ore și la fel a făcut și el. Trecuse demult miezul nopții când mi-a citit semnele de oboseală și disconfortul fizic ce-l aveam din cauza arsurilor. Îmi zâmbea fermecător când m-a întrebat:

– Te ajut să te dai cu balsamul pentru arsuri? Căci se pare că până și pielea ta e în concordanță cu tine – sensibilă.

– Da, i-am răspuns, fără să ezit. Aveam o încredere inexplicabilă în el.

Ce a urmat? Cel mai erotic moment din viața mea și când spun asta nu mă refer ca fiind ceva siropos. Mâinile i se plimbau delicat, dar ferm pe umeri mâini și spate. Mă întreba frecvent cum mă simt și în acele momente mă simțeam cea mai fericită din lume, din simplul fapt că el era acolo și că avea grijă de mine,

– Tu chiar știi să atingi o fată i-am spus.

– Mă inspiri, e tot ce mi-a răspuns.

Image

Anunțuri

3 gânduri despre „Jurnalul călătoriei spre inima ei [fragment]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s