Despre noi si despre altii

Project Unbreakable

Am dat întâmplător peste acest video care mi-a adus aminte că lumea în care trăiesc nu e perfectă – de fapt e departe de a fi așa.

Trei minute și 33 de secunde – atât durează această succesiune de imagini care

 spune povestea a milioane de oameni. Sunt oameni ca noi; au și ei doi ochi,  un nas, o gură și restul, da-s oameni abuzați sexual și din acel moment nu mai sunt compleți. Unii pierd tot atunci – adică își pierd viața; alții respectul și încrederea în sine, copilăria, familia sau liniștea. Și când mă gândesc la astfel de pierderi, îmi dau seama că cele materiale n-au nicio valoare dacă e să le compari.

În câteva minute am trăit zeci de povești ale unor oameni care au căzut; mă durea fiecare mesaj care-l citeam și n-am putut să evit întrebarea ”De ce?”. Însă la sfârșit, tot ce mi-am dorit a fost să pot îmbrățișa fiecare persoană în parte care a avut curajul șă facă o asemenea fotografie. Îi admir și le mulțumesc că oferă lumii întregi o lecție despre ce înseamnă demnitatea și să fii ”unbreakable” în cele din urmă!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s