Despre noi si despre altii

În timp ce ningea [partea III]

Am citit până la capăt acele versuri care au fost scrise în urmă cu zece ani, timp în care mi-am adus aminte de tot.

Pe omul care m-a învățat să iubesc l-am întâlnit când aveam 17 ani. Ni s-au întâlnit privirile accidental pe holul liceului, moment în care am simțit amândoi scânteia. Am trăit o frumoasă poveste de dragoste, dar ne-am grăbit, sau poate timpul n-a avut răbdare și aparent s-a sfârșit totul între noi.

Ani la rând am căutat răspunsuri la întrebări care ma bântuiau, dar n-am găsit. După șapte ani ne-am revăzut – el era pe punctul de a se căsători, iar eu eram în plină restaurare a sufletului. Mi-a dat fără să-i cer toate răspunsurile – la ce mi-or fi folosit atunci știe doar Dumnezeu. Avea nevoie de o femeie lângă el, iar eu eram doar o fată. Vroia mai mult, dar în sinea lui știa că nu se poate, așa că a ales răul cel mai puțin – a încercat să se îndepărteze. Nu a reușit, nici măcar după șapte ani. Credea că nu va mai vrea să mă vada, să m-audă, dar nu s-a putut stăpâni.

Mă răvășeau până la ultima celulă adevărurile lui, iar în suflet parcă-și găsise sălaș un ghimpe imens. Am încercat să mă adun, doar că unele persoane, puține, se impregnează atât de adânc în sufletul nostru că nici nu știi dacă ai să le mai poți scoate vreodată de acolo. Asta a fost până la urmă irnoia sorții; tot marionete în mâinile ei am rezultat a fi. Dacă am fi știut amândoi cum vor sta lucrurile peste ani, poate am fi avut răbdare. Dar n-ai cum să știi. Nu te anunță nimeni că n-ai să-ți mai scoți din minte și din suflet pe cineva – îl ascunzi într-un sertar pe care-l deschizi mai rar, încerci să-i ocupi locul, dar în fond e tot acolo. Și ajungi să trăiești așa.

În noi plângeam amândoi involuntar; îngropam cât mai adânc în ființele noastre o poveste de dragoste aproape ireală. Nu am mai discutat mult… nu mai avea niciun rost să ne spunem ce n-am spus la timp.

Roses-for-a-lost-love-a29108270

Abia acum înțeleg foarte bine ce mi-a spus o profesoară în liceu: ”Trăiește iubirea de acum ca și cum ar fi cel mai de preț lucru care-l ai, căci într-o zi vei ajunge să iei anumite hotărâri, iar în final îți vor rămâne doar amintirile frumoase.”

Dar să mă întorc la itinerariul meu. Răsfoiesc absentă albumul, fără niciun rost însă. Îmi doresc un singur lucru: s-ajung în Paris și să mă pierd pe străzile lui …

Anunțuri

Un gând despre „În timp ce ningea [partea III]

  1. recorri tus caminos,
    y fui a dar atu puerto…
    alli alce mi mano para pedir lo que os deceo
    y alle tus ojos,,,
    la paz ,,
    recorri por tus adentros sintiendo
    los sabores de tu carne
    el libre albedrio de tu sangre,,
    y me dije
    por dios cuanto amor posees para dar…
    y tus ojos dios mio me llevaron
    y senti ser dios,,
    tus labios eran rojo carmesi,,
    pero la paz estaba en tu interior,,
    porque dame,,damita rumana,,eres tan solo
    el amor bello .
    casualidad ,,mis manos quedaron como cristo en su madero…
    porque eterna y la fuente eres ,,,en un beso amor ,,senti que tu lo eras..
    mi paz de mis años finales.
    autor,esteban leonel ballesta zamit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s