Scrisori catre cunoscuti si nestiuti

Am lăsat cartea deschisă

M-am oprit …

Am încetat orice altă activitate, m-am așezat pe banca ce avea așternută la picioare o lume de frunze moarte, și-am decis să citesc o nouă poveste. Iată cum începe totul …

”Toamna e un anotimp ce desparte: roadele de pământ, frunzele de copaci, pe noi unii de alții uneori. Așa a fost de când mă știu. În plus, mereu în timp ce unii se sfâșiau de dor, alții nu îndrăzneau să o facă. Doar că toamna aceasta e diferită și mă surprinde prinsă purtând în suflet un dor nebun, în timp ce nu cutez să fac asta. 

Adică e chestia aceea ”when you give up on something”; făcusem acest lucru cu dragostea, și-acum?  Intră la mine în cameră, se așează pe fotoliu, își pune picioarele pe noptieră în timp ce-și aprinde țigara. Inundă totul într-un nor de fum și pare să nu mai vrea să plece …”

M-am oprit din nou; adevărul e că mi-e teamă să citesc în continuare, dar am lăsat cartea deschisă …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s