Despre noi si despre altii

Recunoștință

„Mult timp am crezut că nu-mi voi mai putea așterne gândurile gândurile undeva nicicând, că nu voi mai reuși să le adun, dar viața ne face mereu surprize neașteptate; trebuia doar să vină momentul potrivit pentru a fi puse în mișcare … Dumnezeu mi te-a scos în cale într-un moment de cumpănă – atât la propriu, cât și la figurat, iar de atunci am încetat în fiecare zi să fiu cine am fost pentru a deveni cine sunt. M-am descoperit, te-am descoperit, și împreună încercăm acum să dăm un alt sens vieților noastre prin complicat de simpla fericire. Îți mulțumesc! „

Acum un an, totul era diferit, începând cu noi. A nu se lua ca un reproș, nici ca o plângere, căci nu e, ci doar ca un fapt real, anume că timpul a trecut, dar a lăsat urme. Am fost recunoscătoare pentru ceea ce am avut și încerc să apreciez în continuare la adevărata sa valoare ceea ce am. E drept că în viață avem parte de fel de fel de experiențe, mai mult sau mai puțin plăcute, dar e important să lăsăm gratitudinea să înflorească în noi.

Căci până la urmă totul se rezumă la a fi recunoscător: pentru ce am fost, pentru cine am întâlnit, pentru cine suntem și pentru cine face acum parte din viața noastră.  Iar pentru toate acestea, spun acum, din nou, mulțumesc!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s