Despre noi si despre altii

Ajută-mă să mă-ndrept spre infinit

Ajută-mă să mă-ndrept spre infinit

Trimite-mă înapoi în timp

Să fiu din nou ce-am fost odat`

Un copil nevinovat…

Ajută-mă să zâmbesc,

Să trăiesc…

Ajută-mă căci …

Infinitul te-a creat întâi pe tine. Tu, băiatul cu ochii de-un aur brun, din care mai apoi s-a desprins Soarele, şi zâmbetul selenic, de unde a apărut Luna. Părul tău a dat naştere întunericului, dar odată ce-ai deschis ochii şi-ai privit în jur, Soarele a răsărit şi-a adus cu el lumina zilei. Mâinile tale ne-au dăruit cele patru elemente: dreapta aerul şi focul, iar stânga pământul şi apa. Ai ştiut să le foloseşti perfect, nu se excludeau una pe alta. Tu însuţi te apropiai de perfecţiune, dar undeva a apărut o fisură de care n-ai ţinut cont, o spărtură pe care Creatorul a lăsat-o intenţionat.

Dacă ochii-ţi erau cutremurător de frumoşi, sufletul tău nu se lăsa mai prejos. Infinitul a făurit în tine toate sentimentele şi trăirile care au fost, sunt şi vor fi de-a pururi. Erai imun la ele, trebuia doar să fi păstrătorul lor, Centrul unde toate acestea sălăşluiesc… Totuăi, aşa cum aveai să afli mai târziu, unul singur te putea atinge, era sentimentul care avea nebănuita putere de a schimba orice în jur.

Totul era la dispoziţia ta, aşa că ai început să creezi propriul tău univers unde aveai să locuieşti pentru eternitate, un univers aproape perfect, aşa cum erai tu. În acelaşi timp Infinitul crea lumea noastră, în care trăiesc şi eu, o lume paralelă cu universul tău, dar al cărei nucleu erai tu.

Însuşi Creatorul, Infinitul, s-a pus între lumea noastra şi universul tău, tocmai pentru a ne proteja, atât pe noi, cât şi pe tine.

Dar eu, cu sufletu-mi pur de copil, am reuşit să ajung în lumea ta. Erai atât de surprins să vezi şi altă Fiinta in sfera-ţi de cristal încat n-ai ştiut ce să faci…  nu concepeai ca altcineva, în afară de tine să cunoască secretul, Infinitul şi doreai cu orice preţ să te protejezi. Prin urmare ai căutat în sufletul tău şi ai hotărât să faci un lucru interzis: să foloseşti unul dintre sentimentele care vieţuiau în tine. Nu le cunoşteai puterea, şi-ai crezut că mă vei putea răni cu iubirea, dar n-a fost să fie aşa.

Eu, pe de altă parte, ştiam că am patruns într-un loc edenic, iar când te-am văzut toate întrezăririle mele s-au transformat în realitate. Nu ştiam ce vroiai să faci în fapt, dar oricare ar fi fost scopul tău, hotărâsem să-ţi fac jocul.

Tu ţi-ai folosit “arma”, m-am îndrăgostit de tine, dar iubirea a ajuns să fie reciprocă, fară să realizezi. Am petrecut împreună clipe, zile, ani? de fericire… Tu erai răsăritul, iar eu dimineaţa, nu existam unul fără celălalt aşa cum nu există noapte fără întuneric. Zâmbeam, trăiam amândoi, unul pentru celălalt.

Însă totul a fost împotriva ta, a mea, împotriva noastră… Dacă n-ai fi folosit sentimentul acela sfânt, iubirea, pentru a mă alunga, poate că lucrurile ar fi stat altfel, dar Blestemul nu ne-a iertat.

Te-ai trezit într-o zi singur, pustiit… tot ce-ţi doreai era să fugi, să laşi totul în urmă… să uiţi fericirea pe care-ai trăit-o şi să mă uiţi pe mine. Te schimbasem. Eu şi iubirea.

M-am trezit proiectată-n lumea mea… departe de tine, departe de iubire… Nu întelegeam ce s-a întamplat… Tot ce ştiam era că ne desparte Infinitul; cu toate acestea îmi doream să mă întorc la tine, cerându-ţi necontenit sprijinul:

Ajută-mă căci te iubesc!

Anunțuri

Un gând despre „Ajută-mă să mă-ndrept spre infinit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s