Despre noi si despre altii · Evenimente

Cine e Leul tău Curajos?

În urmă cu câteva zile am primit un email care începea așa: ”Bună Mădălina, Sper că mesajul meu te găsește cu bine și că ai parte de o vară frumoasă cu multe zâmbete. Nu ne-am auzit de mult timp ….[]” și apoi a urmat povestea și provocarea. Hai să vă spun și vouă despre ce e vorba.

Little People au lansat o campanie de conștientizare care vine în sprijinul copiilor și al adolescenților bolnavi de cancer. Se strâng povești oameni buni, de la fiecare dintre noi. Povești despre CURAJ! Și dacă te întrebi cum poate o poveste să ajute un copil, ei bine – să știi că poate! Hai să recunoaștem că poveștile, exemplele pozitive, ne ajută și pe noi, oamenii mari. Așa că îți dai seama ce impact au ele pentru copii?

Boala aceasta cruntă trebuie înfruntată, iar curajul e cheia. Împărtășind povestea noastră, nu rămânem fără curaj, ci din contă – îl înmulțim. Așa că ce te costă să le spui și tu copiilor Cine e Leul tău curajos?

Pe site-ul campaniei se adună cât mai multe povești despre curaj, prin intermediul cărora se transmite copiilor și tinerilor într-un mod pozitiv, mult mult curaj să treacă peste incercările tratamentului, putere de a merge mai departe și de a-și continua viața.

Pentru că m-am întâlnit cu aceatsă boală în famile și pentru că în urmă cu ani de zile, când am fost internată într-un spital de pediatrie din Cluj am văzut cum trec zilele acestor copii, eu mi-am spus povestea. Îndrăznește și tu să spui cine e leul tău curajos!

Capture.PNG

Anunțuri
Despre noi si despre altii

Team out – lecție de gătit

Săptămâna aceasta am avut parte de o activitate inedită alături de colegii de la birou. E vorba de un teambuilding, iar pentru că ne place să experimentăm, de această dată ne-am adunat cu toții în jurul mesei împreună cu MasterChef Liviu Balint.

Cum? Teambuilding la gătit și nu doar la mâncat? Exact asta am făcut! Ne-a așteptat o bucătărie spațioasă, frumos luminată de razele soarelui unei după amieze de marți, dotată cu tot ce era nevoie pentru ca noi să ne apucăm de treabă.

Liviu ne spunea că oamenii o masă poate să ajungă să unească pe oricine, iar când vine vorba de echipe, eu spun că ajung să se închege atunci când construiesc ceva împreună și pot să vadă rezultatul muncii lor. Iar gătitul (și ulterior mâncatul) s-a potrivit de minune cu cele doua concepte.

Pe bune, fiecare am pus mâna și am ajutat la prepararea felului principal și al desertului. De-a lungul procesului, Liviu ne dădea indicații și sfaturi, presărându-le toate cu povești ce implicau ”așa da” și ”așa nu”. Ne-am distrat preparând, iar când totul a fost gata a venit provocarea de a ne aranja fiecare farfuria – pe principiul: cum îți așterni, așa dormi. Așa că fiecare ne-am ales câte o farfurie (niciuna nu semăna cu cealaltă) și am trecut la treabă.

Rezultatul? În imaginile de mai jos, plus o echipa veselă, gata să realizeze orice împreună, pentru că am demonstrat încă o dată că se poate!

Călătorii

Maramureș plai cu flori, mândru ești în sărbători!

Am fost recent prin nordul țării, acolo unde se agață harta în cui. N-a fost prima dată, recunosc – fiind de loc din Satu Mare, ajungeam din când în când prin diversele localități din Maramureș. Totuși, parcă nu pot să mă satur de locurile astea.

Duminica dimineața am pornit la drum (din nou, din Satu Mare, căci eram în vizită la părinții mei). Prima oprire a fost în Berința, la Mănăstirea Sfântul Andrei. Aceasta se observă încă de la drumul principal, însă deviezi puțin ca să ajungi la ea. Lăcașul de cult e situati pe un deal; liniștea domnește în jur și parcă nu poate fi tulburată de nimic. Am stat la liturghie acolo, iar apoi am continuat itinerarul.

Târgu Lăpuș a fost următoarea destinație, iar în Țara Lăpușului am poposit la Rohia (Mănăstirea Sfânta Ana). Acolo nu mai fusesem de câțiva ani și am fost surprinsă de cât de mult se schimbaseră lucrurile – se înalță un centru cultural imens – Nicolae Steinhardt (aveam să aflu mai târziu că mănăstirea găzduiește în prezent peste 40 000 de cărți și manuscrise). Liniștea-i la ea acasă și aici, deși sunt multe persoane prin preajmă (călugări, vizitatori).

Ne-a îndreptat apoi spre Borșa, unde aveam să stăm pe durata escapadei noastre. Ca să ajungem acolo, ne-am oprit și prin Moisei (de vis și aici, e tot ce pot spune). În Borșa am fost cazați la o cabană, aproape de intrarea în Parcul Natural Muții Rodnei – era frumos să te trezești și să ai Pietrosul Rodnei la o aruncătură de băț. În plus, e uimitor cum Borșa e amplasată într-o vale, între două parcuri naturale (Rodnei și Maramureșului).

Ziua următoare am dedicat-o pentru a descoperi Borșa. Am urcat cu telescaunul, cu gândul să coborâm pe jos. Zis și făcut. Eu una m-am grăbit să cobor cel puțin până la Cascada Cailor, căci sus era frig (chiar și în mijlocul lui august). Cascada-i frumoasă și are o legendă interesantă (puțin tristă, dar legendele sunt legende și nu se contestă). Am continuat apoi cobărârea prin pădure – să ne fi luat aproximativ o oră (atenție – dacă e să urcați pe jos, calculați mai mult pentru că diferența de nivel e mare). Ziua s-a scurs repede (pentru mine cel puțin, căci din cauza unei accidentări la picior, am ratat drumeția la Mănăstirea Pietroasa).

În ziua următoare am pornit dis de dimineață spre Bârsana (pentru a evita aglomerația). Aceasta e deja faimoasă pentru cladirile sale pitorești din lemn, cu arhitectura specifică Maramureșului însă nu pot să nu recomand locul, atât de frumos și de bine îngrijit. Și cam asta a fost – ne-am oprit prin Sighet să mâncăm și pe drumul de întoarcere deja ne gândeam ce altceva am mai vrea să vizităm prin Maramureș!

Mai jos, câteva imagini

 

Despre noi si despre altii

Focus!

– Mi s-a făcut dor de tine, hai să ne vedem la o cafea – suna invitația din partea celui care parcă nu mă văzuse de săptămâna trecută. Totuși trecuse .. nici nu mai știu cât timp a trecut de fapt și adevăru-i că nu mai are relevanță.

Nu mai contează nici care a plecat primul. N-are rost să încercăm să ne amintim cine a mai rămas, la fel cum nu are nicio importanță acum cine și-ar mai dori să fie acolo. Azi nu suntem apropiați și poate-i puțin prea mult să ne purtăm ca și cum am mai ști lucruri reale unul despre celălalt. Ne salutăm civilizat când ne vedem pe stradă; punem eterna întrebare ”Ce mai faci?”; fiecare răspunde ”bine” ; se lasă tăcerea și apoi ne luăm rămas bu.

Vezi? Din cauza asta m-a surprins invitația. Știm amândoi unul despre celălalt că suntem bine; de ce ar fi nevoie de mai mult? Viețile noastre au luat-o pe cărări paralele cu mult timp în urmă așa că nu merită să depunem niciun efort să le mai intersectăm de-acum. Trebuia să ne concentrăm fiecare să dăm ce-i mai bun pentru ca drumul nostru să fie unul frumos. Tocmai de accea ți-am răspuns la fel de simplu și degajat cum m-ai întrebat:

  • Concentrează-te pe ce e important acum! Mulțumesc, nu vin.

Ratty Hair And Less Clothes

 

Despre noi si despre altii

Ce n-aveam când aveam totul

”Recent m-am mutat în noua mea reședință” – așa își începea Ana povestea. ”E situată în zona centrală, chiar lângă parc, iar de la etajul la care stau se văd superb lacul și întregul oraș. Bineînțeles că are mai multe camere decât precedenta și că am rezervat trei locuri de parcare: două pentru mașinile personale și unul pentru vizitatori – dacă va fi cazul.”

Ana e femeia de succes care are totul: o carieră impresionantă, deține companii cu cifre de afaceri amețitoare și are un parcurs notoriu în lumea acestora, este inteligentă, extrem de frumoasă și are o relație cu un bărbat pe măsură. Ana – părea un nume comun, dar de fapt era un nume ușor de ținut minte. Și ea, o femeie greu de uitat.

”Nu m-am uitat niciodată în urmă. Acum recunosc că de cele mai multe ori nu priveam înapoi nici când trebuia să reflectez la ce am de învățat. Îmi luam lecția din mers și continuam. Așa am ajuns să am totul. Când zic tot, mă refer la absolut orice îți poți imagina: locuință, mașini, vacanțe, afaceri, petreceri – mă învârteam în lumea bună – sau cel puțin așa consideram atunci.

Toate până într-o zi care părea ca orice alta. M-am trezit la 8:00 și m-am uitat în calendar – aveam o mulțime de întâlniri programare în ziua respectivă. Am deschis feed-ul unei rețele de socializare unde eram activă și în loc să postez ceva, cum făceam de obicei, am ales să mă uit ce este acolo. Binețeles că am găsit fotografii. Unele erau similare cu ale mele: vacanțe, petreceri, mașini. Erau în schimb și câteva diferite – portrete de familie; unele cu poze cu copii jucându-se. Oameni simpli care au cucerit un deal sau un vârf de munte… N-am putut să mai particip la nicio întâlnire în acea zi. Nici în acea lună. Nici în acel an.

Aunci când aveam totul îmi lipsea liniștea unui cămin, iar acela trebuia construit cu adevărata eu. Ori omul din mine trebuia să se descopere pentru a ajunge la acea liniște după care tânjeam.”

Being in the mountains

Despre noi si despre altii

Perfect compuși

Vrem vieți perfecte. Femei perfecte. Clipe perfecte cu bărbatul din viața noastră. Prietenii perfecte. Călătorii perfecte … ați prins ideea. Și până la urmă de ce n-am vrea dacă online-ul, unde se desfășoară o parte din viața noastră, zugrăvește totul ca fiind perfect?

Și cum rareori socoteala de acasă se pupă cu cea din târg, ajungem să fim dezamăgiți pentru că aparent viața noastră nu ține ritmul acestei perfecțiuni la care tindem. Parcă tot timpul mai lipsește ceva. Parcă mai e nevoie de ceva pentru a ajunge acolo, la ideal.

Never Stop Dancing . No matter how hard it rains . Never forget to kick up your feet cause we are blessed to feel the downpour.

Vestea bună-i că totul ține de perspectiva noastră și că merită să dăm timpului timp pentru a ne arăta ce contează cu adevărat. Să ne bucurăm de propria călătorie așa cum e ea și să-i apreciem imperfecțiunile. Să găsim momente perfecte lângă oameni la fel de imperfecți ca noi. TȘi să tindem, în final, spre a fi perfect compuși.

Despre noi si despre altii

Azi e ziua ta

Din același jurnal de pe bancă

"White? White?!" Rachel shrieked a bit. "I said red roses! Not white!" "S-sorry your Majesty.." The royal guard  stuttered a bit. "W-We accidentally planted the white roses a-and-" he got cut off. "Don't give me excuses," She snaps. "These roses better be red. Tomorrow." She ordered. "But y-your highness. W-We can't just turn the roses red overnight, they will have to be-" "I said they BETTER be RED, TOMORROW." She barked. "Or it is OFF WITH YOUR HEAD." His eyes widened, "Y-Yes your H-Highne...”Azi e ziua ta. Obișnuiam să-ți aduc un buchet de trandafiri albi în dimineața asta și o cutie cu bomboanele tale preferate. Recunosc că aveam o alarmă în telefon care mă atenționa cu o zi înainte că trebuie să fac comanda la florărie. Nu vroiam să uit pentru nimic  să-ți fac acest mic cadou, pentru că mă recompensai cu cel mai frumos zâmbet din lume.

A sunat și ieri alarma și a fost pentru prima dată când n-am mai dat telefonul acela la florărie. Mă cunoștea și doamna de acolo – oare s-o fi gândit că am apelat la alt artist floral pentru acest eveniment? Ne plăcea să petrecem ziua asta în doi, să fim cât mai ascunși de ochii tutror. Ziua de azi a fost diferită – plină de oameni și niciunul din ei nu erai tu. M-am întrebat în fiecare clipă de răgaz cum îți petreci ziua anul acesta. Știam că are cine să-ți ofere flori. Știam că ești fericită lângă cineva care îți dedică timp în fiecare zi, nu doar azi – de ziua ta. Și mai știam că n-am știut să apreciez ce-am avut, ca prostu…

Azi e ziua ta. Obișnuiam să îți aduc un buchet de trandafiri albi …”